Implica-te

Ariile naturale protejate au găzduit 2 competiții sportive

10 septembrie 2017

Sâmbătă, 9 septembrie 2017, au avut loc mult așteptatele competiții sportive Focus Natura. Acestea au fost dorganizate cu scopul conștientizării participanților cu privire la importanța conservării valorilor naturale din ariile naturale protejate, promovării mișcării (alergarea în natură) și a unui stil de viață sănătos pentru un segment larg al populației, cu implicarea comunității locale.

 

Competițiile au început la orele 9:30 -  start semimaraton și de la 15:30 – start Cross Country XC, în Biliești, Ciușlea, Rădulești având startul și sosirea la intrarea în Rezervația Naturală Pădurea Merișor – Cotul Zătuanului din Biliești). Traseele de parcurs s-au suprapus potecii tematice intitulate „Lumea secretă din Pădurea Merișor și Pădurea Neagră” și au legat cele 2 arii naturale protejate (Rezervația Naturală Pădurea Merișor – Cotul Zătuanului și Rezervația Naturală Pădurea Neagră) .

La semimaraton au participat 15 concurenți, câștigătorii fiind:

  • Locul 1- Bălan Daniel
  • Locul 2 – Dumitru Robert
  • Locul 3 – Morărescu Paul

Iar la Cross Country XC au fost 25 de participanți, având câștigători pe:

  • Locul 1- Dumitru Robert – concurent care a participat la ambele competiții
  • Locul 2- Balcu Marian
  • Locul 3- Baclea Lucian Adrian.

Cele două competiții au mobilizat un număr mare de voluntari, 23 de persoane (majoritatea tineri liceeni), pline de entuziasm, care au avut bucuria să ajute la o bună organizare a evenimentului.

Fiind la prima organizare a unor evenimente de acest gen în ariile naturale protejate, am fost plăcut surprinși șă observăm cât de bine au fost primite de participanți și de voluntari. Ne dorim să transformăm competițiile Focus Natura într-o tradiție anuală și deja facem planuri pentru cele de anul viitor. La fiecare competiție o să încercăm să promovăm o altă arie naturală protejată.

Evenimentele au fost organizate de ACDB în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea, cu sprijinul Fundației pentru Parteneriat și MOL România, în cadrul proiectului Focus Natura: Pădurea Merișor - Cotul Zătuanului și Lunca Siretului.

ACDB
Str. Ion Creangă, nr.12, Focșani,
jud. Vrancea

Tel: 0337109662
Fax:  033 710 96 62
office@acdb.ro 

© 2016 ACDB Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice
Powered by BrandFusion