Un nou exemplar de râs este monitorizat cu zgarda GPS în Carpații Orientali
Data: 28 ian. 2025

În Munții Tarcău se plimbă liber un râs ale cărui mișcări pot fi urmărite în detaliu, începând de sâmbăta trecută.

Exemplarul, un mascul de aprox. 5 ani, a fost capturat în cadrul proiectului de conservare a speciei – Lynx Thuringia. Procedurile de captură și manipulare au fost implementate de personalul specializat al ACDB și Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, cu sprijinul medicului veterinar al proiectului.

În urma unei verificări atente a stării fizice și preluării unor probe biologice ce vor fi analizate pentru depistarea diverșilor paraziți și infecții specifice, Baron, cum a fost numit râsul, a fost echipat cu o zgardă GPS și eliberat înapoi în “casa” lui.

Baron este al doilea râs capturat în zonă de la începutul proiectului Lynx Thuringia și primul eliberat în scopul monitorizării in-situ în această parte a Carpaților Orientali. Monitorizarea lui cu o zgardă cu un modul GPS de înaltă precizie, timp de aproximativ un an, va permite obținerea unor date valoroase despre mișcările și comportamentul acestuia, oferind o imagine mai clară asupra folosirii habitatului și a interacțiunilor cu mediul său.

Lynx Thuringia

Lynx Thuringia este o inițiativă internațională de conservare a râsului, o cooperare germano-română care urmărește să facă pași semnificativi spre conservarea speciei, atât în Europa Centrală, cât și în Carpați. Până la finalul proiectului, populația de râs din Carpații Orientali va fi monitorizată printr-o serie de tehnici moderne, adăugând noi informații care vor contribui semnificativ la creșterea cunoașterii ecologiei speciei.

Proiectul este coordonat de BUND Thüringen și WWF Germania, iar în România este implementat de ACDB, în parteneriat cu RNP Romsilva.

Finanțarea proiectului este asigurată exclusiv de Ministerul Mediului, Energiei și Conservării Naturii din Turingia (TMUEN) prin programul ELER (Parteneriat european de inovare pentru productivitatea și durabilitatea agriculturii).

NOUTĂȚI
9 mai 2025

Zi de bucurie la ACDB! Suntem încântați să vă împărtășim o veste minunată: două berze albe (Ciconia ciconia) au fost eliberate cu succes în natură, după o iarnă lungă de

5 mai 2025

ANUNȚ privind achiziție echipamente electronice în cadrul proiectului Ținutul Zimbrului: conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț, finanțat de Fundația OMV Petrom prin programul „Verde pentru viitor”, ediția

5 mai 2025

Ne bucurăm să vă anunțăm demararea proiectului „Apele Noastre, Viitorul Nostru: Campanie de Curățare a Plasticului din Apele României”, o inițiativă menită să protejeze biodiversitatea și să reducă poluarea cu

5 mai 2025

Elevii Colegiului Național Petru Rareș din Piatra Neamț au avut parte de o experiență de neuitat în cadrul unei excursii ghidate pe Muntele Cozla! Această aventură educativă a demonstrat cât

29 apr. 2025

Plini de entuziasm am început un nou proiect dedicat ariei naturale protejate Parcul Natural Putna Vrancea, având ca scop să îmbunătățim starea de conservare a elementelor de biodiversitate definitorii pentru

23 apr. 2025

ANUNȚ privind achiziție servicii – consultant în achiziții publice CPV 79418000-7 – în cadrul proiectului Parcul Putna Vrancea un Parc Sălbatic și Accesibil pentru Viitor, finațat prin Programul Verde pentru