La Centrul pentru Reabilitarea Animalelor Sălbatice – ACDB de la Focșani, au ajuns și încă mai sosesc multe animale tare nefericite! Unele supraviețuiesc și suntem fericiți când se reîntorc în natură, iar altele mor și atunci suntem foarte triști, încărcându-ne cu un sentiment de neputință, pentru că neputință este atunci când animalele sunt prea grav rănite, lovite sau otrăvite pentru a mai putea face ceva!
Dar pentru ca voi toți să înțelegeți ce se întâmplă la Centrul pentru Salvarea și reabilitarea animalelor sălbatice, ne-am ales o poveste reală care să ne reprezinte și să ilustreze cât mai bine emoția celui care răspunde la telefonul de urgență, drumul în miez de noapte până la accident, efortul veterinarului, suferința și stresul animalului, emoțiile noastre de zi cu zi și încercările disperate de a ajuta, de a fi cât mai nevăzuți, cât mai departe de animal și totuși aproape de el pentru a-i îngrijii rănile și sa vă împărtășim fericirea din ziua eliberării și reîntoarcerii în natură a animalului.
Nimic nu se compară cu satisfacția acelui moment, în care deschizi cușca de transport și animalul, tratat și îngrijit, hrănit și ferit de om fuge și te mai și mârâie …întorcându-ți spatele pentru a se întoarce în pădurea – casă!
Așadar…telefonul veterinarului de la ACDB sună și anunță sec: ”…doctore, iar a călcat trenul o ursoaică, …a murit, …un pui trăiește, dar o labă e terminată, a fost călcat de tren și e numai sânge!”
De aici începe rutina: targă, coleg, mașină, anestezic, cușcă de transport, 200 de kilometri, hărți, proces verbal, condus rapid pe serpentinele de la munte. Odată ajuns la cabinet, totul e un mult mai vizibil: întregul membru anterior este complet zdrobit, osul este terci, mușchiul la fel, pielea probabil pierdută pe sub roțile trenului!
A fost o procedura clară: amputare, suturare, ……și tot tacâmul de manopere aferente unei astfel de operații, care pentru restul celor care așteaptă afară pare să nu se mai termine. Operația este un succes, puiul de numai 3 luni supraviețuiește și începe un program de recuperare.
În următorul an crește și dezvoltă abilități de invidiat pentru un urs cu doar 3 picioare reușind să facă tot ceea ce trebuie pentru a ne demonstra că este apt să se întoarcă în pădurea – casă. Decizia întregii echipe a fost clară și fermă: ursul se va întoarce în pădure, însă va fi monitorizat permanent cu ajutorul unui colier cu transmitere satelitara pentru a putea interveni oricând dacă apar probleme.
Da nu a fost cazul! 12 luni, cât a funcționat emițătorul, ursul botezat de noi “5 PICIOARE”, pentru ca agilitatea lui ne-a impresionat, a fost un urs normal și s-a bucurat de casa lui, de pădure și de tot ceea ce primise că zestre genetică de la părinții lui. Ce o mai face acum nu știm, dar sperăm că este bine și cutreieră pădurile alături de restul urșilor.
Și de v-a plăcut povestea, mai poftiți și altă dată!, ….iar noi va invităm să ne ajutați că să putem ajuta și alți urși accidentați sau aflați în situații dramatice. Și asta este foarte simplu pentru voi!
Trebuie doar să DONAȚI prin aplicația de aici.
