Ursul a fost, este și va rămâne un simbol
Data: 12 mai 2021

Document privind opinia Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice față de aplicarea derogărilor de la statutul de protecție a speciei Ursus arctos.

Ursul a fost, este și va rămâne un simbol, un personaj de poveste, o atracție pentru turiști și vânători, un inamic respectat și temut pentru fermieri, un demon sau binefăcător în diferite credințe, iar povestea ursului împușcat în județul Covasna, dincolo de simbolistica bun-rău nu este altceva decât o reflexie a unui adevăr dureros. Managementul faunei nu a ajuns la altă criză, nu este în tranziție ci este total neadecvat contextului social, ecologic, și economic în care ne aflăm. Vina este una colectivă, trans-disciplinară iar soluția trebuie să fie tot una colectivă și multidisciplinară. Poveste acestui urs este una despre slăbiciunea oamenilor și despre slăbiciunea unui sistem de management care servește mai degrabă interese individuale în defavoarea celor comunitare.

De peste 15 ani, Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice colaborează cu fermieri, vânători, autorități locale, scoli pentru a contribui la îmbunătățirea sistemului de conservare a faunei, iar experiența noastră ne-a ajutat să înțelegem că în spiritul conservării biodiversității inițiativele de conservare sau cele de utilizare a resurselor trebuie să fie fundamentate pe cel puțin trei elemente: inițiativele să fie legale, să fie pe principiul prevenției daunelor produse naturii și să fie în folosul oamenilor. Dacă o acțiune este legală înseamnă că este convenită social și asumată de instituțiile statului, dacă este gândită să nu producă daune naturii atunci putem asigura pe termen lung existența faunei, iar dacă este și în folosul comunităților probabilitatea ca inițiativa să fie continuată este mai ridicată. Sistemul de gestiune a ursului descoperit de societate în urma poveștii ursului împușcat la Covasna este la limita legii, nu ține cont de daune ecologice și nu este în folosul comunității ca ansamblu.

Sistemului prezent de management îi lipsește după părerea noastră transparența, predictibilitatea, obiectivele clare, aplicarea prevenției, asumarea obligațiilor și stabilirea drepturilor. În relație cu publicul și autoritățile responsabile, urmare a experienței dobândite în cadrul proiectelor implementate de ACDB, am subliniat mereu următoarele:

  • Protecția comunităților este atributul statului, prin urmare, deciziile de scoatere a unui animal protejat (așa cum este ursul) din populație trebuie să fie prioritar destinate acestui scop.
  • Situațiile de urgență trebuie să fie separate de situațiile de risc. Un accident produs sau iminent este o situație de urgență unde instituțiile statului trebuie să intervină prompt. Persoane juridice de drept privat pot asista în limitele competențelor și relațiilor instituționale instituțiile statului. În aceste situații credem că solicitarea unei derogări nu ar trebui să fie obligatorie.
  • Un context în care un animal considerat periculos, cum e ursul, generează o probabilitatea de manifestare a unui accident, este doar un context de risc și nu o situație de urgență. În aceste situații există o bună probabilitate ca implementând măsuri de prevenție să nu se ajungă la situații de urgență. Frecvența pagubelor diferă de la o zonă la alta în arealul de distribuție a ursului, dar diferă si de la un sezon la altul, prin urmare este de bun simț să presupunem că orice zonă este o zonă potențială de conflict, dar acolo unde există un istoric al conflictelor trebuie să căutăm cauzele și dincolo de mărimea populației de urs. De asemenea este demonstrat că este semnificativ mai ieftin și mai eficient să aplicăm în timp util metode de prevenție mai ales în zone cu conflicte frecvente.
  • Solicitarea unei derogări pentru urși care cauzează în mod repetat pagube sau pun în pericol viața oamenilor prin prezența frecventă în intravilan și pentru care se solicită o derogare în scopul prevenției unor posibile accidente, ar trebuie să fie însoțită și de dovada identificării, respectiv monitorizării ursului, nefiind deloc justificat ca monitorizarea să fie făcut doar ulterior solicitării (indiferent daca se monitorizează 60 de zile sau 15 zile).
  • Managementul istoric aplicat ursului a fost centrat pe obiective legate de valorificare, prin urmare, hrănitul artificial (denumit suplimentar sau de abatere) a fost o unealtă utilă acestui scop, dar a contribuit semnificativ la creșterea populației în ultimele decenii și la habituarea urșilor. De asemenea experimente de tipul celui de la Râușor Argeș din anii 1980 în care pui de urși au fost prelevați din natura și crescuți în țarcuri în contact direct și pe termen lung cu oamenii, fiind ulterior eliberați au produs exemplare de urs habituate care au populat ulterior, munții Făgăraș și Bucegi. Interesul economic față de specie nu trebuie considerat păgubos, dar credem că în cazul acestei specii interesul social și ecologic trebuie să fie primordial. Prin urmare găsim că vânătoarea poate fi compatibilă cu managementul speciei doar dacă are ca justificare un obiectiv ecologic sau social (în alte situații decât cele menționate anterior) dacă sunt respectate anumite condiții atât în planificarea activității cât și la implementarea ei.
  • Credem că fără a îmbunătății modul de colectate și raportate într-un mod standardizat privind, distribuția speciei urs, monitorizarea populației, a mortalității antropice și naturale, pagubele și conflictele, atacurile asupra oamenilor, precum și a altor informații privind habitatele, deranjul produs de activități umane, strategiile de management vor rămâne doar documente care nu vor putea fi implementate.
    • În cazul de la Ojdula, trebuie să subliniem că nimic din ceea ce credem noi că ar trebui să se facă nu s-a făcut. Deși zona e cunoscută ca zonă cu probleme, puține gospodării sunt protejate corespunzător. Pășunile locale sunt insuficiente pentru numărul de animale domestice, prin urmare frecvent ele sunt pășunate în pădure. În proximitatea satului există foste observatoare de urs construite de pe vremea regimului comunist. Ca Ojdula sunt multe alte localități din Carpați. Aceste aspecte culturale justifică necesitatea ca statul să vină în sprijinul comunităților prin subvenții pentru măsuri de protecție, respectiv să implementeze un sistem de compensare funcțional, acțiuni care sunt imperativ cerute și de Directiva Habitate și de legislația națională și care trebuiau implementate anterior în zonele de risc.

      Fără a sprijinii comunitățile nu poate exista conservarea speciilor!
      Fără a cunoaște nici nu poate fi vorba de a face management corect!
      Iar statul le-a uitat pe amândouă!

NOUTĂȚI
12 mai 2022

În cadrul proiectului „Conservarea insectelor saproxilice în Carpați” Life Rosalia, am început instalarea cutiilor de lemn umplute cu material vegetal în descompunere. Cutiile cu material vegetal în descompunere sunt montate

21 ian. 2022

Avem nevoie de agricultură, securitatea alimentară trebuie considerată o prioritate în orice scenariu. În același timp, avem nevoie de produse sănătoase, iar cel mai bun barometru pentru sănătatea produselor agricole

20 ian. 2022

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. În general exploatările de nisip și pietriș sunt ilegale dacă: se exploatează din albia minoră a cursurilor de apă (sunt permise

14 dec. 2021

Prima dovadă a prezenței castorilor pe raza județului Vrancea a fost înregistrată ieri de colegii noștri care monitorizau habitatele din aria protejată Lunca Siretului. Castorul european (Castor fiber), acum specie

2 dec. 2021

Habitatele semi-naturale sunt o resursă valoroasă, atât din punct de vedere ecologic cât și economic. Instalarea unor cuiburi în astfel de zone este o modalitate excelentă de a oferi păsărilor

23 nov. 2021

Pisica sălbatică (numită de oamenii de știință Felis silvestris), este o apariție destul de frecventă în pădurile din România. Deși este prezentă în multe zone din țară, șansele de a