Pajiștile sunt ecosisteme dinamice, a căror înfățișare și biodiversitate depind în mare măsură de modul în care sunt gospodărite.
În multe zone montane, cositul și pășunatul au contribuit de-a lungul timpului la menținerea unor suprafețe deschise, cu vegetație diversă și condiții favorabile pentru numeroase specii de plante și animale.
Atunci când aceste activități sunt abandonate, pajiștea începe să se transforme treptat. Schimbările nu apar peste noapte, ci se desfășoară în timp, printr-un proces natural numit succesiune ecologică.
Vegetația devine mai înaltă și mai deasă
În lipsa cositului, plantele ierboase continuă să crească, iar vegetația ajunge să fie mai înaltă și mai compactă.
În aceste condiții, lumina ajunge mai greu la nivelul solului, iar speciile care au nevoie de spații deschise și de multă lumină pot deveni mai puțin prezente.
Se schimbă compoziția plantelor
Nu toate plantele reacționează la fel la abandonarea unei pajiști. Unele specii, adaptate la cosit periodic și la condiții de lumină, încep să piardă teren. În schimb, plantele mai înalte, cu creștere viguroasă, pot deveni dominante.
Treptat, diversitatea plantelor caracteristice pajiștilor poate să scadă, iar aspectul inițial al habitatului se modifică.
Apar arbuștii și puieții de arbori
O altă schimbare importantă este instalarea vegetației lemnoase. În lipsa intervențiilor care mențin terenul deschis, pe pajiște încep să apară arbuști și puieți de arbori.
Aceștia se dezvoltă progresiv, ocupă suprafețe tot mai mari și pot transforma, în timp, o pajiște deschisă într-o zonă cu vegetație arbustivă sau chiar într-o pădure tânără.
Procesul este unul natural, dar poate duce la pierderea habitatelor deschise care au valoare pentru conservarea biodiversității.
Se modifică și condițiile pentru animale
Schimbarea vegetației influențează și animalele care folosesc pajiștea. Odată cu modificarea plantelor, se schimbă sursele de hrană, locurile de adăpost și condițiile necesare pentru reproducere.
Speciile dependente de pajiștile deschise pot pierde treptat habitatul favorabil, în timp ce alte specii, adaptate zonelor cu vegetație înaltă sau arbuști, pot beneficia de noile condiții.
Prin urmare, abandonarea unei pajiști nu înseamnă neapărat dispariția biodiversității, ci o schimbare a structurii habitatului și a speciilor care îl populează.
De ce este importantă menținerea pajiștilor?
Multe dintre pajiștile cu valoare naturală ridicată au fost modelate de activitățile tradiționale desfășurate de-a lungul generațiilor. Cositul și pășunatul extensiv au contribuit la păstrarea vegetației deschise și a diversității de plante și animale asociate acestor habitate.
Menținerea lor nu presupune însă cosirea permanentă sau uniformă a întregii suprafețe. Momentul intervenției, frecvența și modul de realizare trebuie adaptate condițiilor locale și speciilor prezente. De exemplu, păstrarea unor porțiuni necosite poate oferi refugii și resurse pentru insecte și alte animale.
În Parcul Natural Putna Vrancea, pajiștile ocupă aproximativ 3.879 de hectare, dintre care 270 de hectare sunt habitate prioritare pentru conservarea biodiversității. Menținerea acestor suprafețe reprezintă o direcție importantă de conservare.
Prin proiectul „Parcul Putna Vrancea un Parc Sălbatic și Accesibil pentru Viitor” sunt susținute măsuri pentru păstrarea caracterului deschis al pajiștilor, inclusiv lucrări de cosire pe suprafețe de peste 90 de hectare anual.
O pajiște bogată în biodiversitate nu se menține întotdeauna de la sine. În multe cazuri, continuarea unor activități tradiționale, adaptate nevoilor habitatului, este esențială pentru păstrarea peisajului și a speciilor care depind de el.
