Ne-a bucurat să fim alături de atât de mulți pasionați de ciclism, natură și aventură, care au ales să descopere frumusețea Parcului Natural Putna-Vrancea pe două roți. A fost o ocazie minunată de a ne bucura împreună de peisajele spectaculoase, de aerul curat și de energia unei comunități unite de aceeași pasiune pentru mișcare și natură.
Sperăm ca aceste trasee să vă ofere cât mai multe momente frumoase și să devină o destinație la care să reveniți cu drag, de fiecare dată pentru o nouă aventură. Vă invităm să le explorați, să vă bucurați de frumusețea locurilor și să descoperiți, la fiecare pedalare, noi perspective asupra naturii din Parcul Natural Putna-Vrancea.
Descrierea traseului de MTB
Pornind din DN2D, traseul îi poartă pe bicicliști prin întinderile Golului Lepșei, către „Trei Hotare”, locul în care granițele județelor Covasna, Vrancea și Bacău se întâlnesc în mijlocul peisajului montan. Călătoria continuă spre Cabana Zboina, iar cei atrași de istoria acestor meleaguri pot face un scurt ocol până la Fântâna lui Ferdinand. De la cabană, traseul își urmează cursul către DN2L, drumul de legătură dintre Lepșa și Soveja.

Traseul include sectoare ușoare, intermediare și dificile, indicate pe hartă prin culorile verde, albastru și negru. Parcurgerea integrală necesită experiență în ciclism montan și echipament adecvat. Deoarece punctele de plecare și de sosire sunt diferite, întoarcerea trebuie organizată separat.
Descarcă harta traseului de MTB: www.wikiloc.com
Descrierea traseului de Downhill
Cu o lungime de aproximativ 4,5 km și o diferență de nivel de circa 350 m, traseul este gândit pentru iubitorii de ciclism montan și adrenalină. Au fost amenajate elemente specifice traseelor de Downhill, precum berm-uri, drop-uri, rampe pentru sărituri, wall-ride-uri și alte sectoare tehnice, toate integrate cât mai natural în peisaj și valorificând drumurile de exploatare existente.

Parcurgerea traseului se face numai în sensul indicat de săgeți, cu o bicicletă corespunzătoare și echipament de protecție adecvat.
Descarcă harta traseului de Downhill: www.wikiloc.com

Recomandări și responsabilitatea utilizatorilor
Ciclismul montan implică riscuri specifice, determinate de configurația terenului, condițiile meteorologice, obstacolele naturale, starea suprafeței de rulare și întâlnirea cu alți utilizatori sau cu fauna sălbatică. Fiecare ciclist are responsabilitatea de a-și evalua nivelul de pregătire fizică și tehnică, de a utiliza o bicicletă corespunzătoare și echipament adecvat de protecție, precum și de a adapta viteza și modul de deplasare la condițiile existente în teren.
ACDB și Administrația Parcului Natural Putna-Vrancea nu își asumă răspunderea pentru accidente, vătămări corporale sau pagube produse în timpul utilizării traseelor.

Mulțumim tuturor voluntarilor care au contribuit la organizarea acestor trasee de MTB și inclusiv la organizarea evenimentului.
Un gând deosebit de recunoștință se îndreaptă către Administrația Parcului Natural Putna–Vrancea, partenerul nostru de încredere, alături de care am făcut posibil acest proiect. Le mulțumim pentru sprijinul, implicarea și deschiderea de care au dat dovadă în promovarea și valorificarea frumuseții patrimoniului natural al zonei, precum și în încurajarea unui mod activ și responsabil de a descoperi natura.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Biciclete, Comunități și Natură în Putna Vrancea: Vizitare Responsabilă și Educație pentru Conservare”, finanțat de MOL România și Fundația pentru Parteneriat.
Conținutul acestui material nu exprimă neapărat opinia finanțatorilor. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice.












