Sprijin direct de la HUMANE SOCIETY INTERNATIONAL
Data: 18 aug. 2020

Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice – ACDB este mai bine dotat acum cu sprijinul direct al HUMANE SOCIETY INTERNATIONAL – EUROPE care acordă asistență organizațiilor care implementează programe pentru bunăstarea animalelor sălbatice, de companie și animale de fermă. HSI încearcă să ofere resurse organizațiilor pentru a se asigura că animalele sunt bine întreținute mai ales acum in perioada de criza cauzată de COVID-19.

Pentru că este momentul in care urmează sa eliberăm destul de multe căprioare mature, am demarat achiziția unor cuști de transport care să asigure siguranță pe toata durata călătoriei spre habitatele naturale in care vor fi relocate. Magazia noastră este plina acum cu produse veterinare, hrană speciala pentru puii de pasări si multe produse de strictă necesitate pe care nu mai reușeam sa le achiziționăm.

Trei berze norocoase! Cuibul celor trei pui de barză a fost dărâmat în timpul unei furtuni, dar au avut norocul să fie aduse, din Covasna, la Centrul pentru Salvarea Faunei Sălbatice – ACDB unde au fost îngrijite și hrănite corespunzător, iar în final au fost eliberate pentru a porni în prima lor migrație!

În numele celor trei berze și nu numai a lor, mulțumim HUMANE SOCIETY INTERNATIONAL – EUROPE!

Ca să putem ajuta toate animalele din centru SPRIJINUL TĂU ESTE ESENȚIAL. Credem cu tărie că, împreună, vom asigura o îmbunătățire a procesului de salvarea a vieții animalelor aflate în pericol.
30 dec. 2022

În urmă cu două săptămâni am preluat din curtea unui localnic din Focșani un exemplar de lebădă de vară (Cygnus olor). Aceasta a fost dusă direct la medicul nostru veterinar

15 dec. 2022

Am fost foarte bucuroși să primim în vizită la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice – ACDB de la Focșani, un grup de studenți de la Facultatea de Medicină Veterinară din

1 nov. 2022

Colegii noștri de la Centrul Regional de Ecologie Bacău, ne-au adus săptămâna trecută un exemplar de lebădă de vară (Cygnus olor), incapabil să zboare în urma unei coliziuni. După ce

1 nov. 2022

Radu Păltineanu este printre puținii aventurieri, ce se dedică explorării celor mai sălbatice colțuri ale Terrei prin mijloace non-motorizate, fie pe bicicletă, pe jos, în caiac/canoe sau pe schiuri. Radu

19 aug. 2022

Un ciuș (Otus scops) cu afecțiuni neurologice, cauzate probabil de o lovitură, trebuie hrănit cu penseta ca să supraviețuiască. Este cea mai mică răpitoare de la noi este insectivoră și

31 mai 2021

O familie de lebede formată din doi adulți și șase pui mici și nezburători, a fost văzută de șoferi pe mijlocul drumului care leagă orașul Focșani de comuna Suraia. Pentru

17 apr. 2021

Voluntarii sunt super oameni! Dacă ai spirit civic, îți pasă de soarta animalelor sălbatice din România, vrei să înveți despre ce înseamnă să reabilitezi un animal sălbatic și tot procesul

16 mart. 2021

Serviciul de urgentă 122 a solicitat echipa Centrului pentru Salvarea și Reabilitarea Animalelor Sălbatice – ACDB pentru a salva un bursuc căzut într-un bazin de beton la Panciu, județul Vrancea.

15 feb. 2021

Centrul de Reabilitare a Faunei Sălbatice de la Focșani a fost înființat acum 14 ani și are capacitatea de a primi sub îngrijire orice fel de animal sălbatic aflat în

20 ian. 2021

Avicola Focsani sprijină Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice donând carne tocată din pui pentru pacienții carnivori din Spitalul nostru. Suntem foarte fericiți de răspunsul pozitiv și de implicarea agenților economici

11 dec. 2020

Mulțumită firmei Aurora Odobești, Vrancea, de acum înainte nu vom mai avea probleme cu hrana carnivorelor din Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice. Am intrat în posesia unei lăzi frigorifice și

26 nov. 2020

După mai bine de 8 luni de îngrijiri foarte atente și bine coordonate de doctorul veterinar Roșu Ovidiu, șapte pui de căprioară de la Centrul de Reabilitare Fundaţia Visul Luanei,

NOUTĂȚI
21 mart. 2023

Siretul este cel mai important afluent al Dunării, are cel mai extins bazin hidrografic din țară și cel mai important debit. Toate aceste superlative geografice îl fac, din păcate, să

16 feb. 2023

Apelurile de urgență la 112 ca indicator al interacțiunii oamenilor cu fauna sălbatică au fost analizate într-un nou studiu realizat de către colegul nostru Mihai Pop, publicat de Ecological Society

15 feb. 2023

Mulțumim tuturor pentru materialele video înscrise în concursul dedicat protecției mediului înconjurător, ne bucură interesul vostru pentru protecția mediului, ne-a fost foarte greu să le evaluăm și să decidem premianții,

17 ian. 2023

Natura din județul Vrancea este importantă nu numai pentru noi ci și pentru Consiliul Județean Vrancea! Am apreciat foarte mult deschiderea Domnului Președinte Catalin Toma care ne-a oferit posibilitatea de

9 ian. 2023

Începem anul în forță. Proiectul „Râul Siret cu ape curate pentru natură și comunitate” depus de ACDB, a fost declarat câștigător în cadrul programului de granturi „Cu apele curate”. Acest

30 dec. 2022

În urmă cu două săptămâni am preluat din curtea unui localnic din Focșani un exemplar de lebădă de vară (Cygnus olor). Aceasta a fost dusă direct la medicul nostru veterinar